ANIMA NEWS - Un nou scandal explodează în jurul legendarei piramide a faraonului Kefren din Giza, iar rețelele sociale au luat foc: există sau nu un oraș subteran uriaș, ascuns sub nisipurile Egiptului antic? Deși o echipă de cercetători din Italia și Scoția susține că a descoperit, cu ajutorul tehnologiei radar, opt puțuri verticale de peste 640 de metri adâncime și peste 4.000 de structuri necunoscute, autoritățile egiptene contraatacă dur.
Celebrul arheolog și fost ministru egiptean al Turismului și Antichităților, Zahi Hawass, a declarat că toate aceste informații sunt "fantezii fără nicio bază științifică".
Într-un interviu acordat Ahram Online, el a criticat dur metodele folosite de cercetători și a negat existența oricărui oraș ascuns sub piramidă.
"Niciun radar nu a fost validat științific, iar rezultatele sunt complet nefondate", a spus Hawass.
Declarația vine după ce articolul publicat de cercetătorii Filippo Biondi și Corrado Malanga a stârnit valuri de entuziasm în mediul online.
Aceștia susțin nu doar că au descoperit puțuri adânci, dar și structuri multietajate construite deasupra lor – dovezi, cred ei, ale unui complex subteran pierdut care ar putea rescrie tot ce știm despre civilizația egipteană.
Totuși, și alți experți se declară sceptici. Profesorul Lawrence Conyers, specialist în tehnologii radar de la Universitatea din Denver, a spus pentru Daily Mail că nu există nicio posibilitate tehnică de a detecta obiecte la asemenea adâncimi, catalogând totul drept o exagerare colosală.
Cu toate acestea, zvonurile și teoriile conspiraționiste continuă să explodeze pe rețelele sociale.
Pe platforma X (fostul Twitter), clipurile și postările despre orașul subteran din Giza au strâns milioane de vizualizări, iar hashtagurile legate de "Hidden City" și "Pyramid Secrets" sunt în trending la nivel global.
Adevăr istoric sau manipulare virală? Nimeni nu știe cu certitudine.
Dar un lucru e clar: misterul de sub piramide nu se lasă îngropat. (Anima News)

0 Comentarii