O conversație explozivă dintre șeful Shabak, Ronen Bar, și premierul Benjamin Netanyahu, a fost dezvăluită de jurnalistul Amit Segal și zguduie din temelii echilibrul dintre securitate și politică în Israel.
![]() |
| Nando Mario Varga |
Discuția, purtată pe 19 iunie 2024, arată tensiuni grave la cel mai înalt nivel în legătură cu presupusa infiltrare a elementelor extremiste kahaniste în poliție și serviciul penitenciar.
În timpul întâlnirii, Bar a declarat fără echivoc: „Kahanistii pătrund în poliție și în serviciile penitenciare.”
Replica lui Netanyahu a fost directă: „Atunci mergi la ministrul Ben-Gvir și spune-i că știi că se întâmplă asta.”
Dar răspunsul șefului Shabak a fost și mai șocant: „E ca și cum i-ai spune lui Sinwar că are ostatici”, sugerând că Ben-Gvir însuși ar fi inițiatorul infiltrării și nu un simplu beneficiar pasiv.
Cu alte cuvinte, Bar îl consideră parte activă din această presupusă radicalizare instituțională.
Netanyahu, vizibil nemulțumit, i-a răspuns dur: „Atunci pune-i totul în față, dacă ai dovezi!” – semnal clar că nu va tolera jocuri pe la spatele miniștrilor săi și că vrea transparență totală.
Această dezvăluire bombă vine pe fondul acuzațiilor tot mai virulente că ideologia extremistă kahanistă câștigă teren în aparatul de stat, alimentată de susținători ai lui Ben-Gvir și de criza tot mai profundă dintre guvern și sistemul de securitate.
Cine minte? Cine acoperă adevărul?
Și, mai ales, cât de adânc a pătruns radicalismul în inima instituțiilor israeliene?
Statul e în alertă, iar opinia publică asistă la o bătălie fără precedent pentru controlul ideologic al puterii. (Nando Mario Varga, Anima News)


0 Comentarii