Se vorbește mult despre progres, democrație, apartenență la valorile europene. Se organizează conferințe despre Holocaust, vizite oficiale la memoriale și discursuri solemne de Ziua Memoriei.
Dar în spatele cortinei, antisemitismul în România nu a murit.
A amuțit o vreme.
Și acum șoptește din nou, pe sub pielea unei societăți care preferă să nu audă.
Cimitire evreiești vandalizate la Huși și Săpânța, caricaturi antisemite publicate pe bloguri obscure cu mii de urmăritori, mesaje virulente în rețelele sociale despre „evreii care conduc lumea” sau „sioniștii care controlează politica”. Nimeni nu se miră. Mai nimeni nu reacționează.
Legea există, dar rămâne decorativă. Procurorii tac.
CNA clipește rar.
Sondajele ADL arată clar: aproape o treime dintre români cred că evreii au prea multă influență în afaceri.
O pătrime cred că Holocaustul este „exagerat”.
În Polonia și Ungaria e mai rău, dar diferența e de nuanță, nu de principiu. Acolo antisemitismul e politizat.
Aici e cultural, transmis din generație în generație ca o bănuială mocnită: „nu-i urâm, dar...”.
Liderii politici ezită.
Uneori tac.
Alteori relativizează.
„Trebuie să vedem și partea cealaltă a istoriei”, spun unii.
Alții flutură patriotismul legionar ca pe o moștenire nevinovată.
Și tot mai mulți își găsesc scuze în spatele teoriei conspirației: globalism, forțe oculte, elite invizibile.
În educație, lucrurile par să se miște.
Lecția despre Holocaust e acum obligatorie în licee.
Dar câți profesori sunt pregătiți să o predea cu empatie?
Câți elevi o înțeleg ca pe o tragedie umană și nu ca pe o simplă lecție pentru teză?
Istoria reală nu e despre date și cifre.
E despre ochii unui copil din Iași care a fost împușcat în ceafă în iunie 1941.
E despre tăcerea complice a vecinilor.
Antisemitismul modern nu mai aruncă pietre pe stradă.
El distribuie idei.
Ridică sprâncene.
Se ascunde în glume.
În retorică politică ambiguă.
În lipsa de reacție.
În banalizarea urii.
România nu e un stat antisemit.
Dar nici un bastion al memoriei și justiției istorice.
Este o țară care a învățat să tacă elegant când ura se rebranduiește.
Este o societate care condamnă Holocaustul în rezoluții și îl ignoră în stradă.
Dacă vrem să rămânem pe partea corectă a istoriei, trebuie să vorbim.
Clar.
Fără echivoc.
Fără „dar”.
Fără pauze confortabile.
Altfel, vom fi doar un alt loc unde ura doarme cu ochii deschiși. (Nando Mario Varga /Anima News
1 Comentarii
Aveti perfecta dreptate. E o miscare antisemita si rasista care se exprima si actioneaza sub diverse forme si in cele mai neasteptate locuri si institutii. Recent am publicat o carte in care explic problemele culturale mostenite din interbelic, de la regimurile fascist si national-communist si care au continuitate pina astazi. Ea se intituleaza “Strainul din interior.Dosarul versus biografia personala”, Datagroup, Timisoara, 2024, cu o prefata a istoricului german Armin Heinen. Lansarea si dezbaterea ei a fost refuzata de rectorul, prorectorul, Consiliul de administratie si Senatul Universitatii de Vest din Timisoara. E vorba de universitatatea al carei profesor titular am fost timp de 20 de ani si pentru a carei imagine nationala si internationala am contribuit mult prin cecetare si predare. Niciodata si nimanui nu i-a fost fost refuzata dezbaterea unei carti in incinta universitatii. E pentru prima oara ca se intimpla asa ceva! Invitat la aceasta intilnire a fost si Adrian Cioroianu, fost ministru de externe. Reclamatiile impotriva mea sub pretexte precum communist si fost agent securist au venit din partea unor asa-numite “Asociatii Civice” locale, in spatele lor fiind mai multi intelectuali care se ocupa cu vinatoarea de vrajitoare.
RăspundețiȘtergereVictor Neumann
Timisoara