Ad Code

Responsive Advertisement

Dezvăluire-bombă: Hamas a cerut Iranului 500 de milioane de dolari pentru distrugerea Israelului



ANIMA NEWS
- O nouă dezvăluire explozivă cutremură scena internațională. Ministrul israelian al apărării, Israel Katz (foto), a făcut public un document secret descoperit în tunelurile Hamas din Gaza, care dovedește negru pe alb: liderii Hamas i-au cerut Iranului o finanțare de 500 de milioane de dolari pentru a invada și distruge Israelul.

Potrivit documentului, în iunie 2021, Yahya Sinwar și Mohammad Deif, arhitecții terorii din Gaza, au trimis o scrisoare comandantului Forței Quds din Gardienii Revoluției Iraniene, Esmail Qaani, cerând sprijin direct pentru implementarea unui plan de „eradicare totală” a Israelului — acțiune care s-a concretizat sângeros pe 7 octombrie 2023.

Scrisoarea cerea un buget fix de 20 de milioane de dolari lunar timp de doi ani, cu promisiunea că, 

„Cu voia lui Dumnezeu, vom șterge această entitate monstruoasă de pe fața pământului și vom pune capăt acestei epoci întunecate din istoria țării noastre”.

Șocant este faptul că Iranul a acceptat propunerea, în ciuda propriei crize economice, subliniind că „lupta împotriva Israelului și SUA este prioritate absolută”. 

Asta înseamnă că Teheranul a devenit finanțator oficial al unui plan de genocid.

„Iranul este capul șarpelui. Finanțează și orchestrează teroarea de la Gaza, Liban, Siria, Iudeea și Samaria, până în Yemen, prin husiți. Israelul nu va permite ca regimul de la Teheran să obțină arme nucleare. Vom lovi fără încetare până când axa răului va cădea”, a declarat ferm ministrul Katz.

Dovezile arată clar: războiul din umbră are autori și planuri scrise cu sânge, iar lumea trebuie să deschidă ochii. (Anima News)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii