ANIMA NEWS - Noaptea trecută (sâmbătă spre duminică), centrul Gazei a fost zguduit de o serie de lovituri aeriene lansate de armata israeliană, culminând cu un atac direct asupra spitalului Al-Ahli. Raidul a survenit la scurt timp după ce Israelul a ordonat evacuarea de urgență a zonei Nuseirat, de unde fusese lansată o rachetă spre teritoriul israelian.
Două rachete israeliene au lovit clădirea spitalului, distrugând complet secția de primiri urgențe și zona de recepție, potrivit declarațiilor personalului medical palestinian.
Alte părți ale complexului au fost grav avariate.
Evacuarea pacienților s-a desfășurat în grabă, după ce un pacient a relatat că a primit un apel suspect de la o persoană ce s-a recomandat ca agent al forțelor israeliene, cu puțin timp înainte de atac.
Serviciul civil de urgență din Gaza a anunțat că, în mod miraculos, nu au fost înregistrate victime.
Până în acest moment, oficialii israelieni nu au comentat atacul, însă în trecut au acuzat frecvent Hamas că folosește spitale și alte obiective civile drept baze pentru operațiuni militare. (Anima News)
0 Comentarii