Editors Choice

3/recent/post-list

Faceți căutări pe acest blog

Netanyahu de Ziua Independenței: „Suntem generația leilor” / Premierul promite victorie totală și răzbunare pentru Israel (VIDEO)


ANIMA NEWS
- Într-o atmosferă tensionată, cu țara bântuită de incendii și sub amenințarea războiului, premierul Benjamin Netanyahu a lansat un mesaj exploziv de Ziua Independenței:
 „Suntem generația leilor!” 

Liderul de la Ierusalim a ridicat la rang de legendă puterea armatei israeliene și a eroilor căzuți, promițând că Israelul va obține „victorie completă” împotriva tuturor dușmanilor și va aduce acasă fiecare ostatic din Gaza.

Netanyahu a amintit că, în urmă cu doar un an, mulți se îndoiau de forța Israelului, dar astăzi „nimeni nu mai are dubii, pentru că Israelul a schimbat fața Orientului Mijlociu”. 

„Avem o armată puternică, cu războinici curajoși respectați în toată lumea. Aceasta este generația leilor!”, a declarat premierul.
 El a subliniat că poporul israelian a demonstrat mereu o capacitate uluitoare de a renaște din criză și de a prospera, indiferent de sacrificii.

În același mesaj, Netanyahu a transmis că, în ciuda tuturor diviziunilor interne, „stăm uniți, vom continua să luptăm pentru libertatea noastră și să ne apărăm patria – pentru că avem o singură casă”. 

El a subliniat că Israelul nu va înceta să lupte până când toți ostaticii nu vor fi eliberați și toți dușmanii nu vor fi învinși, evocând războaiele cu Hamas, Hezbollah, Iran și Houthi ca dovezi ale „spiritului uriaș” al națiunii.

Discursul a fost difuzat în cadrul unei ceremonii preînregistrate, după ce evenimentul live a fost anulat din cauza incendiilor care devastează țara. 

În timp ce televiziunile transmiteau mesajul premierului, ecranele au fost întrerupte de actualizări dramatice despre focarele scăpate de sub control și evacuările masive din jurul Ierusalimului.

Netanyahu a încheiat cu un mesaj de unitate și determinare: 

„Vom continua să construim această țară, pentru că nu avem altă casă. Suntem generația leilor!” 

Israelul marchează Ziua Independenței cu promisiuni de răzbunare, speranță și o mândrie națională care sfidează orice criză. (Anima News)




Trimiteți un comentariu

0 Comentarii