ANIMA NEWS - Scandal internațional fără precedent! Consulul Israelului la New York, Ofir Akunis (foto), a lansat un atac furibund la adresa companiilor aeriene americane și europene care au anulat zborurile spre Israel după atacul cu rachetă lansat de houthi din Yemen, ce a lovit aeroportul Ben Gurion.
„Este o capitulare rușinoasă în fața terorii! Dacă suntem aliați, solidaritatea trebuie să existe și la greu, nu doar când e comod. Decizia United Airlines și a celorlalte companii de a suspenda zborurile transmite un mesaj de slăbiciune și lipsă de respect față de Israel”, a tunat Akunis.
Valul de anulări a lovit dur transportul internațional: United, Delta, Wizz Air, Air India, Lufthansa, British Airways, Ryanair și multe alte companii au suspendat cursele spre Tel Aviv pentru mai multe zile, invocând motive de securitate după ce o rachetă a reușit să pătrundă sistemele de apărare și a creat panică pe aeroport.
În timp ce El Al continuă să zboare, mii de pasageri au rămas blocați, iar autoritățile israeliene acuză companiile străine că „îi lasă pradă terorii”.
Consulul cere unitate și fermitate:
„Trebuie să fim uniți și să nu cedăm în fața organizațiilor teroriste. Boicotul companiilor aeriene nu face decât să încurajeze noi atacuri și să izoleze Israelul exact când are cea mai mare nevoie de sprijin.” (Anima News)
0 Comentarii