ANIMA NEWS – Scene de coșmar în Fâșia Gaza. Luptători ai grupării Hamas au deschis focul asupra unei mulțimi de civili care au pătruns într-unul dintre depozitele de alimente ale organizației. Oamenii, epuizați de foame și disperare, au găsit acolo rezerve uriașe de provizii ascunse de ochii populației.
Potrivit relatărilor locale, cel puțin cinci persoane au fost ucise în timp ce încercau să pună mâna pe alimente.
Tensiunea în enclavă a atins cote maxime, în ciuda amenințărilor lansate de Hamas și a tacticilor de intimidare.
Zeci de mii de locuitori flămânzi se îndreaptă cu disperare către centrele de distribuție a alimentelor, gestionate în prezent de o companie americană în cooperare cu autoritățile israeliene.
Este a doua zi consecutivă în care se desfășoară operațiunea de salvare umanitară, în cadrul căreia au fost deschise două puncte de distribuție: unul în Coridorul Moreg, celălalt în orașul Rafiah.
Acolo se împart alimente de bază sub protecție militară, într-o cursă contra cronometru pentru salvarea vieților.
Ceea ce ar fi trebuit să fie un minim gest de umanitate s-a transformat într-un nou episod de violență sângeroasă.
Gruparea Hamas pare mai preocupat să-și păzească rezervele decât să-și salveze propriul popor. (Anima News)
0 Comentarii