ANIMA NEWS – Surse irakiene afirmă că eliberarea cercetătoarei israeliene Elizabeta Tsurkov, aflată în captivitate în Irak, este aproape de finalizare și s-ar putea concretiza în mai puțin de 10 zile. Potrivit informațiilor publicate de canalul irakian "Al-Rabaa", înțelegerea include un schimb de prizonieri exploziv: un deținut iranian plus șase persoane acuzate de atacuri împotriva intereselor americane vor fi eliberați în schimbul Tsurkovei.
Această evoluție vine la scurt timp după ce presa saudită a relatat despre „progrese semnificative” în negocieri, semn că un acord subteran cu miză geopolitică uriașă prinde contur.
Elizabeta Tsurkov, cetățean israelian și cercetătoare specializată în Orientul Mijlociu, a fost răpită anul trecut în Bagdad, unde lucra sub acoperirea unei misiuni academice.
Dosarul ei a zguduit serviciile de informații din regiune, iar cazul a devenit unul sensibil, implicând actori precum Iranul, SUA, Irak și Israel.
Informațiile privind eliberarea iminentă vin într-un context tensionat, cu presiuni diplomatice intense și negocieri purtate în umbră de intermediari din zona Golfului.
Dacă schimbul se va produce, el ar putea deschide cutia Pandorei: se pune întrebarea cine sunt cei șase prizonieri „acuzați de atacuri asupra țintelor americane” și ce mesaj trimite acest târg actorilor regionali – că răpirea unui cetățean occidental aduce dividende
Rămâne de văzut dacă eliberarea Tsurkovei va încheia coșmarul diplomatic sau va crea un precedent periculos în ecuația de securitate din Orientul Mijlociu. (Anima News)

0 Comentarii