ANIMA NEWS - Teheranul anunță o nouă mișcare-șoc pe frontul nuclear! Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a confirmat că a primit oficial „elemente” din propunerea americană pentru un posibil nou acord nuclear, după cinci runde de negocieri intense mediate de Oman.
Potrivit declarației publicate de Araghchi pe platforma X, ministrul de Externe al Omanului, Badr al-Busaidi, a efectuat o vizită fulger la Teheran, unde a înmânat oficialilor iranieni detalii-cheie din oferta SUA.
„Vom răspunde acestei propuneri în deplină concordanță cu principiile noastre naționale, interesele strategice și drepturile poporului iranian”, a precizat Araghchi.
El a alimentat astfel, și mai mult, speculațiile privind un posibil nou acord de amploare între Teheran și Washington.
Discuțiile vin după cinci runde de negocieri secrete desfășurate la Roma, sub patronajul Omanului — un actor-cheie în diplomația din regiune.
Deocamdată, detaliile exacte ale propunerii americane NU au fost făcute publice, dar surse diplomatice internaționale susțin că Washingtonul ar fi propus un cadru flexibil, menit să tempereze programul nuclear iranian în schimbul unei relaxări treptate a sancțiunilor.
Va ceda Iranul?
Va accepta SUA concesii majore?
Miza e uriașă: o nouă înțelegere nucleară ar putea reseta echilibrul de putere în Orientul Mijlociu. (Anima News)

0 Comentarii