ANIMA NEWS – Premierul israelian Benjamin Netanyahu analizează în aceste momente posibilitatea retragerii delegației de negociatori din Doha, Qatar, unde de aproape o săptămână au loc tratative indirecte între Israel și Hamas. Potrivit unor surse guvernamentale, Netanyahu a convocat o ședință de securitate de urgență, în care se discută dacă menținerea echipei israeliene în Qatar mai are vreun sens.
Surse apropiate dosarului susțin că, în ciuda lipsei totale de progrese, premierul a ordonat ieri seară (luni) ca delegația să rămână încă o zi în capitala Qatarului, poate ca ultim gest de bunăvoință. Totuși, oficiali israelieni și reprezentanți ai Hamas admit public că negocierile sunt în impas total.
Mai mult, un purtător de cuvânt al Hamas a declarat pentru publicația qatareză Al-Arabi Al-Jadeed că „tratativele au fost înghețate pentru că însuși premierul Netanyahu blochează orice avans către o încetare a focului”.
Situația tensionată riscă să detoneze din nou spiritele, atât pe frontul militar din Gaza, cât și pe cel diplomatic internațional.
O retragere bruscă a echipei israeliene din Doha ar putea semnala nu doar sfârșitul dialogului, ci și escaladarea unei noi etape violente a conflictului. (Anima News)

0 Comentarii