ANIMA NEWS – Premierul israelian Benjamin Netanyahu lansează acuzații șocante împotriva jurnalistei Yolan Cohen (foto) de la Canalul 12. El o acuză că a încercat să instaleze un dispozitiv de ascultare în biroul său, în timpul unei întâlniri extrem de sensibilă cu familiile ostaticilor.
Într-un comunicat dur, Biroul Prim-ministrului condamnă gestul și atacă dur postul de televiziune:
„Canalul 12 este o mașinărie de propagandă care este dispusă să lovească până și în familiile ostaticilor doar pentru a-l ataca pe prim-ministrul Netanyahu”. Conform aceleiași surse, jurnalista ar fi fost avertizată încă de dimineață să nu încerce o astfel de acțiune, după ce serviciile interne ar fi primit informații despre intențiile sale.
Acuzațiile se agravează și mai mult după ce Kobi Samarno, tatăl soldatului răpit Yonatan Samarno, a declarat public că Yolan Cohen ar fi încercat să convingă un alt părinte să planteze un dispozitiv de ascultare înaintea întâlnirii cu premierul.
„Asta nu e doar o tentativă de spionaj, ci un sabotaj împotriva eforturilor de a ne aduce copiii acasă! Nu ți-e rușine?”, a spus el răspicat.
Postul de televiziune nu a oferit deocamdată un răspuns oficial. (Anima News)

1 Comentarii
Yolan Cohen are o istorie verificata "anti Bibi".Ar trebui sa fie pusa la punct asa cum se cuvine.
RăspundețiȘtergere