Anima News - Conform unui comunicat primit la redacție din partea av. Cătălin Dancu, un moment rar de recunoaștere internațională pentru România s-a consumat pe 15 mai, la sediul central AIPAC din Washington.
”Am fost singurul român invitat oficial pentru a susține o amplă dezbatere despre viitorul relațiilor trilaterale Israel–SUA–România. Timp de peste două ore, am captat atenția audienței într-o dezbatere strategică în care am prezentat viziunea clară și documentată asupra potențialului acestei axe geopolitice. Am susținut cu argumente solide importanța acestui triunghi de cooperare în plan militar, economic și politic. Cred cu fermitate în această construcție ca fiind una benefică pentru România. Discursul meu a subliniat valoarea strategică pe care România o poate juca în această relație trilaterală, în contextul tensiunilor regionale, al nevoii de stabilitate în Europa de Est și al consolidării relațiilor transatlantice”, a subliniat av. Cătălin Dancu.
Evenimentul de la AIPAC, una dintre cele mai influente organizații pro-israeliene din SUA, oferă o platformă de dialog esențială între factori de decizie, experți și lideri de opinie.
Faptul că un reprezentant român a fost invitat să contribuie la această conversație la cel mai înalt nivel arată recunoașterea crescândă a rolului României în arhitectura de securitate și cooperare globală. (Anima News)



2 Comentarii
FELICITĂRI
RăspundețiȘtergere❤💛💙🙏👏🏼🙏💙🤍💞❤️🩹💖❣️
RăspundețiȘtergere