ANIMA NEWS – Ambasada americană din Bagdad a intrat în mod „valiză”. Surse citate de Reuters anunță că diplomații americani sunt pregătiți să-și ia la revedere de la Irak „din motive de siguranță”.
Cu alte cuvinte, se anunță iar vremuri tulburi, iar personalul diplomatic al SUA preferă să nu aștepte „ultimul apel”.
Oficial, se invocă „creșterea riscurilor în regiune”.
Neoficial, e probabil doar a cincea oară în ultimii ani când Washingtonul se uită la harta Orientului Mijlociu și se gândește că poate e momentul pentru o „relocare preventivă”.
Totul vine la scurt timp după ce ministrul Apărării din Iran, Aziz Nasirzadeh, a lansat o amenințare cât se poate de prietenoasă: dacă negocierile nucleare eșuează, „băgăm în priză rachetele și vizăm bazele americane”.
Nu-i nimic personal, doar diplomație regională în stil persan.
Pe scurt: Iranul suflă, SUA strânge cortul, iar diplomații de la Bagdad își verifică biletele de avion.
Cine zicea că politica externă nu e o telenovelă? (Anima News)
0 Comentarii