ANIMA NEWS – Surse diplomatice egiptene au declarat pentru postul Al-Arabiya că negocierile pentru încetarea focului în Gaza vor fi reluate în următoarele zile, iar o decizie crucială este așteptată în a doua săptămână a lunii iulie.
Potrivit acelorași surse, mediatorii regionali – printre care Egiptul și Qatarul – au cerut stabilirea unei perioade clare de armistițiu de aproximativ două săptămâni și au transmis Statelor Unite solicitarea de a prezenta urgent un plan de introducere a ajutorului umanitar în Fâșia Gaza, valabil pentru toată luna iulie.
Conform informațiilor primite, Washingtonul a comunicat deja mediatorilor că va face public „în câteva zile” un plan detaliat pentru încheierea completă a războiului, inclusiv cu prevederi privind protecția populației civile, reintrarea ajutoarelor și repornirea negocierilor privind schimburile de ostatici.
Pe teren, situația rămâne explozivă, dar presiunea diplomatică internațională se intensifică.
Statele Unite se află sub presiunea partenerilor săi din regiune de a convinge Israelul să accepte o pauză umanitară reală și să oprească temporar operațiunile ofensive în Gaza. (Anima News)

1 Comentarii
Satana nu doarme, iar noi atipim !
RăspundețiȘtergere