Sorin Roșca Stănescu: Războiul cu geometrie variabilă

 În acest război, declanșat cu toată forța zilele trecute și care se întețește de-o parte și de cealaltă, Israelul nu are, aparent, niciun aliat.

Sorin Roșca Stănescu

Dar, în realitate, are aliați puternici. Iar Iranul, aparent, are câțiva aliați redutabili, însă, în realitate, joacă singur într-o partidă de tip sinucigaș. Este un război asimetric. Cel puțin la debut.

Iranul are parteneriate strategice consolidate, atât din punct de vedere politic, diplomatic și militar, cu mai multe state, în prim-plan fiind Federația Rusă, pe care o ajută la greu, în special cu drone, dar nu numai, încă de la începutul războiului din Ucraina. Alți aliați strategici sunt Yemen, Liban și, de asemenea, organizația teroristă Hamas, iar un aliat mai discret este reprezentat de Autoritatea Palestiniană. Tot un aliat disimulat în aproape toate statele Occidentului este reprezentat de mulți dintre cei care poartă islamul în suflet și pe care îi vedem, în aceste zile, manifestând în centrul marilor orașe.

Acest sistem de alianțe, luat la bani mărunți, se dovedește, însă, a fi egal cu zero. Mișcarea Houthi din Yemen este parțial anihilată fie de focul încrucișat al Statelor Unite și Marii Britanii, fie, sau mai ales în ultima vreme, de autoritățile statului yemenit, care nu mai par deloc dispuse să intre într-un conflict cu două dintre cele mai mari puteri ale lumii. Hamasul din Gaza este cvasi-lichidat, iar organizațiile Hamas disimulate în diverse state arabe ori chiar în state occidentale sunt monitorizate și anihilate din ce în ce mai profesionist. Hezbollahul, care până ieri reprezenta o forță redutabilă, atât militară, cât și politică în Liban, a fost, la rândul său, pus pe linie moartă, atât în urma atacurilor dure executate de armata israeliană, cât și chiar de autoritățile de la Beirut, care s-au săturat până peste cap de război.

Iar Federația Rusă, cel mai important aliat al Teheranului, bate pasul pe loc, simulând că susține regimul iranian în acest război, dar, în realitate, nedepășind nivelul unor declarații făcute mai degrabă de complezență. Pe de-o parte, regimul lui Putin, care întâmpină, în prezent, probleme financiare din ce în ce mai grave, a primit o gură de oxigen prin declanșarea acestui război, întrucât, în mod neașteptat, a crescut prețul barilului de petrol și al metrului cub de gaze. Pe de altă parte, limba cea mai vorbită în Israel este limba rusă. Legăturile dintre Federația Rusă și israelienii proveniți din Rusia sunt foarte puternice, iar Kremlinul nu are absolut niciun interes să intre într-o dispută dură și poate ireversibilă cu Benjamin Netanyahu, dispută ale cărei consecințe ar fi întoarcerea emigrației ruse din Israel împotriva Kremlinului.

Așa că, până la urmă, în ciuda aparențelor, Iranul joacă singur, riscând totul pe cartea unui război pe care nu are cum să nu îl piardă. Este adevărat, Iranul nu poate fi cucerit, date fiind particularitățile geografiei sale, precum și alte circumstanțe, dar nici nu poate învinge într-un război în care, de partea cealaltă, se află nu numai armata puțin numeroasă, dar extrem de puternică și bine dotată a Israelului, ci și aliații acestui stat, care, anticipând ceea ce se întâmplă, au ocupat din timp poziții strategice tocmai pentru a putea interveni și proteja, în mod eficient, Israelul.

Statele Unite afirmă neîncetat că nu sunt parte a acestui război, că nu sunt parte a inițiativei atacării în forță a facilităților militare ale Iranului, că nici măcar nu ar fi fost consultați și că intenționează să rămână de-o parte, refuzând să intervină. Este total fals! Dacă nu ar fi beneficiat de o întreagă logistică, inclusiv de natură informațională din partea Washingtonului, Tel Avivul nu ar fi declanșat acest război, în ciuda amenințării iminente, din punct de vedere existențial, din direcția unui Teheran care, în următoarele câteva zile, ar fi putut să fie dotat cu armament nuclear.

De altfel, deloc întâmplător, Statele Unite au ocupat din timp poziții strategice cu flota, cu bombardierele și cu aeronavele sale de atac în proximitatea zonei de război, tocmai pentru a susține Israelul. Și, în mod simetric, la fel a procedat și Marea Britanie. Iar, din punct de vedere diplomatic, multe alte state, între care și România, care sunt parteneri strategici ai Israelului, îi acordă acestuia o susținere constantă, mai mult sau mai puțin discretă.

Așa arată, deci, acest război, care va mai dura și nu se va putea încheia altfel decât printr-o victorie a Tel Avivului împotriva Teheranului. În cele din urmă, programul nuclear al Iranului va fi compromis pentru o lungă perioadă de timp de acum încolo. Iar Federația Rusă va accepta tacit acest deznodământ.

Sorin Roșca Stănescu / Corect News