ANIMA NEWS – Aproximativ 25 de persoane îmbrăcate complet în uniforme naziste au mărșăluit nestingherite prin Alpii elvețieni, purtând însemnele Wehrmachtului și chiar banderole cu svastici. Imaginile cu grupul au provocat un val de indignare în Elveția și în restul Europei, mai ales că niciun participant nu a fost arestat.
Incidentul a avut loc în Alpii Bernezi, o zonă turistică populară din vestul Elveției, unde martorii au văzut grupul defilând pe traseele montane, unii purtând cămăși cu simboluri naziste, alții – coifuri și uniforme militare autentice din al Doilea Război Mondial.
Potrivit postului elvețian SRF, participanții erau din mai multe țări europene și din SUA, iar marșul ar fi fost parte dintr-o „reconstituire istorică”.
Poliția locală i-a oprit temporar și le-a ordonat să își scoată hainele cu însemne naziste pentru a preveni posibile confruntări cu turiștii sau localnicii.
Autoritățile le-au notat datele de identitate, dar au refuzat să le facă publice, invocând protecția datelor și lipsa unei infracțiuni în sens legal.
Șocant pentru mulți: acțiunea nu a încălcat legea elvețiană, care nu interzice explicit afișarea de simboluri naziste, spre deosebire de Germania, Franța, Italia sau Austria – unde astfel de demonstrații publice sunt strict interzise și pedepsite penal.
Cazul a reaprins dezbaterea despre limitele libertății de exprimare și riscul reabilitării simbolurilor extremiste sub pretextul „istoriei vii”. Pentru mulți observatori, „marșul cu svastici” nu e un simplu spectacol istoric, ci o insultă gravă la adresa memoriei colective și o provocare periculoasă. (Anima News)

0 Comentarii