ANIMA NEWS – Un moment istoric în cadrul conferinței ONU privind relansarea soluției celor două state. Qatar, Arabia Saudită și Egipt, alături de alte 14 țări și Uniunea Europeană, au semnat o declarație comună prin care solicită explicit ca Hamas să înceteze conducerea Fâșiei Gaza și să predea armele către Autoritatea Palestiniană, sub supravegherea și sprijinul comunității internaționale.
Documentul de șapte pagini, adoptat la New York, marchează o schimbare profundă în discursul politic regional.
Declarația subliniază că „pentru a pune capăt războiului din Gaza, Hamas trebuie să renunțe la conducerea în teritoriu și să predea armele Autorității Palestiniene, în vederea formării unui stat palestinian suveran și independent”. Textul condamnă totodată atacurile sângeroase comise de Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023, eveniment care a declanșat actualul conflict militar.
Franța, copreședinte al conferinței alături de Arabia Saudită, a descris declarația drept „istorică și fără precedent”.
Ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, a evidențiat faptul că, pentru prima dată, „țările arabe și din Orientul Mijlociu condamnă Hamas, condamnă atacurile din 7 octombrie, cer dezarmarea grupării și excluderea ei din structura de conducere palestiniană, exprimând totodată o intenție clară de normalizare a relațiilor cu Israelul”.
Declarația este susținută și de state occidentale precum Franța, Marea Britanie și Canada și propune, printre altele, desfășurarea unor forțe internaționale pentru stabilizarea post-conflict a Fâșiei Gaza, cu un mandat ONU și în coordonare cu Autoritatea Palestiniană.
Statele Unite și Israelul nu au participat la această întâlnire diplomatică de anvergură, dar textul reflectă o presiune internațională tot mai mare pentru o schimbare radicală în guvernarea Gaza și avansarea spre o soluție durabilă în regiune. (Anima News)

0 Comentarii