ANIMA NEWS – Israelul a lovit cu forță și precizie în inima rețelei teroriste Hamas. 7 teroriști periculoși, toți eliberați în cadrul „Afacerei Shalit” din 2011, au fost lichidați într-un atac aerian devastator în Gaza, la aproape trei decenii după ce au ucis cu sânge rece cetățeni israelieni.
Operațiunea fulgerătoare a fost desfășurată de Shin Bet și armata israeliană, vizând direct figuri centrale din aripa militară a Hamas, membri ai așa-numitului „Comandament al Cisiordaniei” – structura responsabilă de planificarea atentatelor în Iehuda și Shomron.
Printre cei eliminați se numără Riyad Asila, un veteran al terorii, implicat în uciderea lui Haim Kerman în 1998, într-un atac cu cuțitul în apropierea Porții Leului din Orașul Vechi al Ierusalimului. Haim Kerman, în vârstă de doar 28 de ani, era student la yeshiva și tată a doi copii – al treilea născându-se după moartea sa.
Alături de Asila, a fost ucis și Bassam Abu Snina, complicele său în atentatul din Ierusalim, precum și Mahmoud Sariya, responsabil pentru atacul cu cuțitul din 1996, în care a fost asasinat soldatul de elită Ehud (Udi) Tal, la doar 21 de ani, la un punct DCO care oferea servicii civile populației palestiniene.
Cei șapte lichidați fuseseră condamnați în timpul celei de-a doua Intifade pentru atacuri sângeroase și închiși pe termene lungi, dar au fost eliberați și deportați în Gaza în cadrul înțelegerii prin care Israelul a obținut eliberarea soldatului Gilad Shalit.
De atunci, nu au renunțat la terorism – din contră, au continuat să coordoneze atacuri, transferuri de arme și recrutări din Ierusalimul de Est.
Lovitura este considerată un act de justiție istorică și un semnal clar din partea Israelului:
„Nu uităm. Nu iertăm.”
Răbdarea s-a încheiat, iar timpul judecății a sosit – chiar și după 27 de ani. (Anima News)
0 Comentarii