Translate

23/08/2025

București: Schimbare majoră la aeroportul Otopeni - Scanere noi pentru bagajele de cabină


 ANIMA NEWS
– Corespondentul Anima News Daniela Dragne, transmite: La Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București a început procesul de înlocuire a scanerelor de la punctele de control de securitate pentru bagajele de cabină.
Daniela Dragne

Noile echipamente sunt de ultimă generație și vor permite, în viitorul apropiat, ca pasagerii să nu mai fie obligați să scoată dispozitivele electronice din bagaje, iar lichidele și gelurile în recipiente mai mari de 100 de mililitri să fie permise la bord.

Până în dimineața zilei de 23 august au fost deja schimbate patru scanere, urmând ca restul să fie instalate treptat. 
Totuși, pentru moment, regulile vechi rămân valabile: pasagerii trebuie să scoată electronicele din bagaje, iar recipientele de lichide și geluri mai mari de 100 de mililitri sunt interzise.
Autoritățile estimează că aceste restricții vor fi eliminate după 1 septembrie 2025 sau odată cu finalizarea procesului de instalare a noilor sisteme. 
În paralel, au fost introduse și sisteme automate pentru mutarea tăvilor folosite la scanarea bagajelor, ceea ce va reduce timpii de așteptare la controalele de securitate.
România se aliniază astfel unui proces european mai amplu, care vizează eliminarea treptată a restricțiilor privind lichidele la toate aeroporturile dotate cu noua tehnologie. 
Scanere similare funcționează deja pe aeroporturile din Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Craiova, iar în următorii ani vor fi instalate și pe alte aeroporturi din țară. (Daniela Dragne, Anima News)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu