ANIMA NEWS: Ministerul de Interne din Qatar a anunțat că un membru al forțelor de securitate interne a fost ucis în atacul israelian de la Doha.Potrivit comunicatului oficial, mai mulți alți agenți de securitate au fost răniți în timpul raidului.
Incidentul survine în contextul operațiunii israeliene care a vizat conducerea Hamas aflată pe teritoriul Qatarului.
Exploziile au zguduit capitala, ridicând un nor dens de fum și provocând panică în rândul localnicilor.
Autoritățile qatareze au condamnat atacul, catalogându-l drept „o încălcare gravă a suveranității statului și a dreptului internațional”.
În paralel, ancheta internă continuă pentru a evalua amploarea pagubelor și circumstanțele exacte în care a fost ucis ofițerul. (Anima News)

0 Comentarii