Editors Choice

3/recent/post-list

Faceți căutări pe acest blog

Gaza: Ajutorul umanitar din Rafiah, suspendat temporar în timpul eliberării ostaticilor (VIDEO)


 ANIMA NEWS:
Fundația Umanitară din Gaza (GHF) a anunțat suspendarea temporară a activităților de distribuție a ajutoarelor în zona Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, în perioada eliberării ostaticilor deținuți de Hamas.

Imagini publicate de presa locală arată un centru al GHF din regiunea Netzarim, în centrul Gazei, complet abandonat. 

În filmările realizate după retragerea IDF din zonă, se pot vedea civili plimbându-se printre structurile goale ale centrului.

Conform postului public israelian Kan, armata israeliană ar fi solicitat suspendarea activității acestor puncte de distribuție aflate sub controlul său, pentru a permite concentrare deplină pe operațiunile de eliberare a ostaticilor și pentru ca unitatea COGAT a Ministerului Apărării să gestioneze fluxul crescut de ajutoare umanitare convenit cu Hamas.

Surse citate de The Times of Israel confirmă că închiderea este una temporară, urmând ca centrele să revină la activitate odată cu stabilizarea încetării focului. 

În prezent, convoaiele cu ajutoare intră prin punctul Rafiah, monitorizate de Semiluna Roșie Egipteană.

Potrivit acordului de încetare a focului, volumul asistenței internaționale pentru Gaza urmează să crească semnificativ, fiind distribuită în principal prin intermediul Națiunilor Unite. (Anima News)

Nando Mario Varga și echipa Anima News au redactat această știre.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii