Ad Code

Responsive Advertisement

Bărbat salvat de la paralizie cu o inovație medicală israeliană


 ANIMA NEWS
– Medicii de la spitalul israelian Assuta Ashdod au realizat o intervenție chirurgicală fără precedent, salvând un pacient de 60 de ani de la paralizie totală. 

Bărbatul, bolnav de cancer pulmonar cu metastază vertebrală, a ajuns la spital în stare critică, cu măduva spinării puternic comprimată.

Operația a fost efectuată printr-o tehnică minim invazivă, folosind opt șuruburi și tije din carbon – o tehnologie revoluționară dezvoltată de compania israeliană CarboFiX. Materialul permite ghidaj precis în timpul radioterapiei și nu distorsionează imaginile IRM, un avantaj major în tratamentul pacienților oncologici.

Chirurgii au reușit să stabilizeze coloana și să îndepărteze simultan tumora care amenința să îl lase paralizat. 

Rezultatele au fost imediate: pacientul s-a ridicat din pat a doua zi și a fost externat după doar două zile. 

În două săptămâni va începe tratamentul cu radioterapie și chimioterapie, față de perioada de recuperare de câteva luni obișnuită în astfel de cazuri.

Dr. Moti Kramer, coordonatorul echipei chirurgicale, spune că această tehnologie „schimbă regulile jocului” și deschide o nouă eră în tratamentul metastazelor vertebrale.

Spitalul subliniază că metoda este deja analizată pentru implementare în SUA și Europa, ca posibil nou standard internațional în neurochirurgie oncologică. (Anima News)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii