Ultimile știri

6/recent/ticker-posts

Drama dispariției procuroarei Yifat Tomer-Yerushalmi: Ce s-a întâmplat cu adevărat?


 ANIMA NEWS:
Dispariția fostei procuroare militare generale Yifat Tomer-Yerushalmi a generat o mobilizare fără precedent în Israel, dar și o avalanșă de întrebări fără răspuns. 

Deși finalul a fost unul fericit, circumstanțele care au dus la declanșarea operațiunii de căutare rămân neclare și controversate.

Potrivit Haaretz, Ynet și Hadashot 12, semnalarea dispariției nu a venit direct de la familie, ci de la o prietenă apropiată care, îngrijorată de starea emoțională a fostei procuroare, a decis să acționeze. „Mi-am dat seama că ceva grav se poate întâmpla. Ea nu spunea nimic, doar că e bine. Dar uneori, tăcerea e un semnal. Am sunat soțul și fratele ei – nu au răspuns – și atunci am decis să acționez”, a declarat aceasta pentru Ynet.

Pe de altă parte, canalul 14 oferă o versiune diferită: poliția ar fi fost cea care a inițiat căutările, după ce nu a reușit să o contacteze dimineața. Telefonul ei era închis, iar acasă nu se afla nimeni. 

După câteva ore, autoritățile au lansat o operațiune de căutare de amploare, cu sprijinul IDF, elicoptere și unități navale.

Un detaliu-cheie: automobilul lui Tomer-Yerushalmi a fost descoperit pe plaja Tzuk din Tel Aviv, acoperit cu o prelată. 

Inițial s-a vehiculat că în interior s-ar fi aflat o scrisoare de adio, însă poliția a clarificat ulterior că scrisoarea fusese lăsată acasă, ceea ce a amplificat temerile privind o posibilă tentativă de suicid.

Potrivit Haaretz, Tomer-Yerushalmi a fost găsită la aproximativ un kilometru de vehicul, într-o zonă retrasă, și a fost dusă imediat la evaluare psihiatrică. Interogatoriile legate de scurgerea materialelor către jurnalistul Guy Peleg vor fi amânate până la finalizarea examinării medicale.

În centrul anchetei rămâne episodul controversat al transmiterii unui material video din centrul de detenție Câmpul Teyman, în care Tomer-Yerushalmi și-a asumat responsabilitatea: „Am aprobat difuzarea pentru a contracara informațiile false despre autoritățile militare. Îmi asum întreaga responsabilitate.” (Anima News) 

Nando Mario Varga și echipa Anima News au contribuit la redactarea acestei știri.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii