Ad Code

Responsive Advertisement

Netaniahu - Vizită fulger la frontiera siriană în locul audierilor din instanță


 ANIMA NEWS
– Audierile premierului Benjamin Netanyahu, programate pentru miercuri, au fost amânate după ce judecătorii au analizat un document secret transmis de echipa sa juridică. 

Motivele țin de securitatea națională, iar sursele guvernamentale confirmă că premierul s-a aflat pe frontiera cu Siria, pe Podișul Golan.

Netanyahu a inspectat zona împreună cu ministrul Apărării, Israel Katz, ministrul de Externe, Gideon Sa’ar și șeful Statului Major, generalul Eyal Zamir. 

Vizita are loc în plin blocaj al negocierilor cu Siria privind un potențial acord de securitate, în timp ce administrația americană își apropie tot mai mult noua conducere de la Damasc.

Pe 10 noiembrie, președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa, a fost primit pentru prima dată la Casa Albă de președintele SUA, Donald Trump. 

După întâlnire, Trump a declarat că are o relație bună cu liderul sirian și că Washingtonul lucrează la un cadru prin care Israelul și Siria ar putea ajunge la o înțelegere.

Damascul cere retragerea completă a forțelor israeliene din zonele ocupate după prăbușirea regimului Assad. 

În același timp, comandamentul IDF solicită păstrarea controlului asupra Muntelui Hermon, punct strategic esențial pentru supravegherea transferurilor de armament către Hezbollah. 

În ultimele săptămâni, activitatea intensificată a Hezbollah pe frontiera siriană a confirmat importanța poziției IDF din Hermon, care a permis blocarea unor transporturi de arme către Liban. (Anima News)


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii