Rachete peste secetă: Iranul își sfidează poporul și lumea

 - Nando Mario Varga -

ANIMA NEWS – În Iran nu mai este apă. Nu mai este liniște. Nici economie nu mai este. Dar sunt rachete.

Duminică, regimul de la Teheran a ales să arate din nou ce știe să facă cel mai bine: exerciții balistice, desfășurate în mai multe orașe, prezentate sec drept „defensive”.

Într-o țară sufocată de secetă, inflație și nemulțumire, demonstrația de forță nu a fost întâmplătoare. A fost un mesaj. Și nu a fost adresat propriilor cetățeni.

Testele au fost urmărite cu atenție la Ierusalim și în capitalele occidentale. Oficialii israelieni avertizează că asemenea exerciții nu sunt simple parade militare.

În Orientul Mijlociu, rachetele nu se testează din plictiseală. Se testează pentru a fi folosite sau pentru a speria.

Totul este spus în momentul ales. Exercițiile au avut loc după armistițiul instabil care a pus capăt conflictului cu Israelul pentru o perioadă scurtă de timp. un conflict scurt și brutal care a dezvăluit limitele reale ale forței iraniene.

De atunci, Teheranul pare să fie determinat să-și recupereze imaginea pierdută, indiferent de prețul pe care îl va plăti în țară.

Iar acasă, lucrurile se prăbușesc.

Iranul traversează una dintre cele mai grave crize de apă din istoria sa modernă. Rezervoarele din jurul Teheranului sunt aproape goale. Agricultura suferă. Orașele se pregătesc pentru restricții.

În multe zone, penele de curent au devenit rutină. Oamenii nu mai întreabă dacă va fi mai bine, ci cât de rău poate deveni.

Peste toate, economia se afundă. Moneda națională s-a prăbușit. Inflația mușcă din salarii. Sancțiunile pun națiunea în izolare. Viața de zi cu zi a milioane de iranieni a devenit o luptă pentru supraviețuire, mai degrabă decât pentru creștere economică.

Cu toate acestea, miliardele continuă să fie direcționate către programele militare. Gardienii Revoluției Islamice controlează pârghiile cheie ale economiei și decid prioritățile. Nu apa. Nu infrastructura. Nu spitalele. Ci rachetele. Ele sunt moneda de schimb a regimului, singurul limbaj pe care îl mai crede eficient.

Este o strategie veche: sfidare externă pentru a masca slăbiciunea internă.

Dar istoria arată că rachetele nu pot ține loc de legitimitate. Nu pot stinge furia, nu pot umple rezervoarele și nu pot opri erodarea lentă a unui sistem care își pierde legătura cu propriii cetățeni.

Iranul transmite astăzi un mesaj clar către lume: nu ne pasă de costuri.

Întrebarea este cât timp își va mai permite să ignore costul intern. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, nu rachetele decid soarta unui regim, ci oamenii care trăiesc sub ele. (Nando Mario Varga, Anima News)