Editors Choice

3/recent/post-list

Faceți căutări pe acest blog

Supraviețuitor al Holocaustului ucis în atentatul din Sydney. Povestea lui Alex Kleitman / Printre răniți -israelianul Arsen Ostrovski, supraviețuitor al masacrului din 7 octombrie 2023


 ANIMA NEWS
- Alex Kleitman, evreu originar din Ucraina și supraviețuitor al Holocaustului, se numără printre victimele atentatului comis în timpul sărbătorii de Hanuka de pe plaja Bondi din Sydney. 

Informația a fost confirmată de presa australiană, care relatează că bărbatul a fost împușcat mortal în timp ce încerca să își protejeze soția.

Larisa Kleitman

Soția sa, Larisa, a declarat pentru Daily Mail că Alex s-a ridicat instinctiv pentru a o apăra atunci când atacatorii au deschis focul asupra mulțimii. 

Un glonț l-a lovit în cap, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Cei doi erau căsătoriți de aproape 50 de ani.

Alex Kleitman a copilărit în Ucraina în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind evacuat în Siberia, unde a supraviețuit Holocaustului. 

La maturitate, el și soția sa au emigrat din Ucraina în Australia. Aveau doi copii și 11 nepoți. 

În fiecare an participau la evenimentul comunitar „Hanuka la mare”, organizat de Habad, lângă plaja Bondi. 

Ediția din acest an a fost ultima pentru Alex.

Atentatul a făcut 12 morți și 29 de răniți. 

Printre răniți se află și israelianul Arsen Ostrovski, avocat internațional specializat în drepturile omului, supraviețuitor al masacrului din 7 octombrie 2023 din Israel. Acesta a fost rănit la cap, dar se află în afara pericolului. 

Ostrovski a declarat că a venit în Australia împreună cu familia sa pentru a lucra cu comunitatea evreiască locală împotriva antisemitismului.

Autoritățile australiene continuă ancheta. Unul dintre atacatori a fost împușcat la fața locului, iar celălalt se află în stare critică, sub pază, în spital. Cazul este tratat drept act terorist. (Anima News)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii