ANIMA NEWS - Autoritățile elvețiene anunță un bilanț grav după o explozie produsă într-un bar din stațiunea de schi Crans-Montana.
Potrivit poliției, sunt „mulți morți și răniți”, iar în momentul deflagrației se aflau peste o sută de oameni în interior. Rețeaua publică SRF relatează că spitalele din zonă primesc continuu victime, multe cu arsuri, iar personalul medical lucrează în regim de urgență.
Conform presei locale, anchetatorii verifică ipoteza folosirii unor mijloace pirotehnice în timpul unui spectacol organizat în local.
Deocamdată nu există confirmări oficiale privind cauza, iar zona a fost izolată pentru verificări.
Autoritățile cer turiștilor să evite perimetrul și promit un update imediat ce datele vor fi clare. Ancheta continuă sub coordonarea poliției cantonale. (Anima News)

0 Comentarii