Ad Code

Responsive Advertisement

IDF și Shin Bet caută un „profet” care ar fi câștigat 154.000 de dolari din pariuri legate de Iran


 ANIMA NEWS
– Armata israeliană, Shin Bet și serviciul de informații militare desfășoară o investigație internă după ce un utilizator anonim al platformei de pariuri predictive Polimarket ar fi obținut câștiguri de aproximativ 154.000 de dolari, anticipând cu o precizie neobișnuită evoluții din timpul confruntării din iunie cu Iranul.

Potrivit postului public Kan, autoritățile suspectează că în spatele contului s-ar putea afla un insider israelian care ar fi avut acces la informații clasificate. Deocamdată nu a fost deschis un dosar penal, însă verificările sunt în desfășurare.

Câștigurile ar fi fost realizate de un utilizator cu pseudonimul ricosuave666, care a plasat în mod repetat pariuri legate de posibile lovituri israeliene asupra Iranului. 

Activitatea sa a atras atenția atât a comunității online, cât și a serviciilor de securitate, după ce mai multe predicții s-au dovedit corecte.

Sursele citate afirmă că, odată ce suspiciunile au devenit publice, utilizatorul și-ar fi „resetat” contul și ar fi transferat pariurile către un alt profil, continuând să mizeze pe scenarii privind atacuri israeliene înainte de termene-limită apropiate. 

Autoritățile analizează dacă este vorba despre simple coincidențe sau despre un posibil abuz de informații sensibile (Anima News)


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii