Ad Code

Responsive Advertisement

Israel - Pentru a evita confuzia cu alarmele: Serviciul medical schimbă sunetul sirenelor de ambulanță


 ANIMA NEWS
– Serviciul israelian de urgență Magen David Adom a decis modificarea sunetului sirenelor ambulanțelor la nivel național, din cauza asemănării acestora cu alarmele de rachete. 

Măsura vine pe fondul temerilor legate de o posibilă escaladare a situației de securitate și de riscul unor atacuri din partea Iran.

Decizia a fost luată de directorul general al MDA, Eli Bin, care a cerut echipajelor să reducă folosirea sirenei cu sunet crescător-descrescător, perceput de 

populație ca o alarmă de raid aerian. 

În schimb, ambulanțele vor utiliza sunetul de tip Hi-Lo, cunoscut popular drept „sunetul de mașină de înghețată”, considerat mai puțin anxiogen (provocator de panică).

Instrucțiunea se aplică tuturor vehiculelor de urgență, inclusiv în cazurile în care sistemele nu permit acest sunet, cum ar fi motocicletele. 

În aceste situații, șoferii vor folosi un semnal sonor rapid, diferit de cel asociat alarmelor de rachete. 

MDA a explicat că ambulanțele ajung adesea la locurile de impact la scurt timp după declanșarea alarmelor, iar confuzia sonoră a dus la panică suplimentară în rândul cetățenilor.

Reprezentanții organizației subliniază că separarea clară între „sunetele războiului” și „sunetele salvării” a devenit o necesitate operațională și psihologică. 

Scopul este ca echipele medicale să poată interveni rapid, fără a amplifica starea de tensiune a unei populații deja aflate sub presiune. (Anima News)


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii