ANIMA NEWS - Scenă de film de acțiune la granița Israel-Siria! Un elicopter al armatei israeliene a aterizat noaptea trecută pe teritoriul sirian, în plin val de atacuri aeriene și explozii, pentru a evacua cinci civili druzi grav răniți din zona As-Suwayda.
În timp ce avioanele de luptă loveau ținte strategice – baze militare, sisteme antiaeriene și infrastructură de rachete – echipajul israelian a riscat totul pentru a salva vieți, sfidând haosul și pericolul iminent.
Răniții au fost transportați de urgență la spitalul Ziv din Safed, în nordul Israelului, unde primesc îngrijiri medicale specializate.
Armata israeliană a anunțat că forțele sale rămân desfășurate în sudul Siriei, gata să prevină orice încercare a forțelor ostile de a pătrunde în satele druze și să apere comunitatea de noi atacuri.
Valul de violențe din Siria, declanșat de confruntări sângeroase între luptători druzi și forțe pro-guvernamentale, a făcut deja peste 100 de victime, iar situația rămâne explozivă.
În paralel cu operațiunea de salvare, Israelul a transmis un avertisment dur regimului de la Damasc: orice amenințare la adresa druzilor va fi întâmpinată cu forță maximă, iar raidurile aeriene din ultimele zile au vizat inclusiv zonele din apropierea palatului prezidențial din Damasc.
Operațiunea spectaculoasă a armatei israeliene demonstrează determinarea statului evreu de a-și proteja aliații și de a interveni rapid chiar și în inima teritoriului inamic, pe fundalul unui război care amenință să arunce întreaga regiune în haos. (Anima News)

2 Comentarii
Am cunoscut druzi persoane serioase. Un druzi ne- a inviat la masa Cand am soy cu un feryboat
RăspundețiȘtergereMerita pentru ca iubesc Israel
RăspundețiȘtergere