Regele marocan Mahomed al VI-lea
ANIMA NEWS – Războiul fulgerător dintre Israel și Iran a scindat în mod brutal harta geopolitică a Africii de Nord. Nu rachetele au decis această ruptură, ci reacțiile națiunilor.
Unele au ales viitorul. Altele – trecutul. Marocul a tăcut, dar tăcerea lui a răsunat până la Washington.
În timp ce capitalele arabe condamnau furibund Israelul, Rabatul a adoptat o poziție calmă și calculată.
Refuzul de a se alătura corului de proteste a fost, de fapt, o declarație de loialitate față de Acordurile Abraham.
Marocul a arătat că alianța sa cu Israelul și SUA nu e una tranzacțională, ci fundamentală.
Recunoașterea americană a suveranității Rabatului asupra Saharei de Vest a fost cheia către noua identitate a Marocului – o putere atlantică, modernă, interconectată.
În timp ce alte state gesticulau, Marocul construia.
Cu ajutorul tehnologiilor israeliene, a dezvoltat sisteme de securitate cibernetică, a aplicat „desert-tech” pentru combaterea crizei apei și a început producția de drone avansate care îi extind influența militară până în Sahel.
Contrastul cu Algeria este brutal.
La Alger, reacția a fost una explozivă, nostalgică, desprinsă din războiul rece.
Dar sub zgomotul discursurilor despre palestinieni se ascunde o criză profundă. Algeria e blocată într-un conflict nesfârșit cu Marocul și s-a aliniat cu Rusia, China și Iran mai mult din resentiment decât din strategie. În timp ce Rabatul își redefinește rolul global, Algeria rămâne prinsă într-o buclă a stagnării și a jihadismului care o macină în sud.
Egiptul, aflat la limita prăpastiei economice, a răspuns cu disperare.
Temându-se de un colaps intern în cazul escaladării conflictului, Cairo a jucat rolul pompierului regional, apelând la toate canalele diplomatice pentru un armistițiu.
Nu din leadership, ci din frică.
În Tunisia, președintele populist Kais Saied a folosit conflictul pentru a-și masca eșecurile interne.
Protestele de stradă și retorica agresivă au fost mai mult spectacol decât realitate, într-o țară care depinde tot mai mult de instituțiile financiare occidentale.
Când fumul s-a risipit, linia de demarcație a devenit clară.
Marocul și-a consolidat poziția de jucător emergent, pro-occidental, pragmatic.
Rivalii săi, ancorați în retorici vechi și alianțe nefuncționale, au fost dezvăluiți ca simple piese pe o tablă de șah pe care nu o mai controlează.
Războiul nu a creat această nouă ordine. Doar a dat jos vălul de pe ceea ce era deja evident: cine construiește viitorul Africii de Nord – și cine va fi îngropat de el. (Anima News)
Super analiza !
RăspundețiȘtergere