Arie Reiter – copilul desculț originar din România, care a supraviețuit iadului și va aprinde lumina memoriei

ANIMA NEWS - Miercuri, în seara solemnă a Zilei Memoriei – Yom HaZikaron ( 2025), când întreagul Israel își pleacă fruntea în fața durerii și recunoștinței, o lumânare va fi aprinsă de un om care a purtat focul speranței prin cele mai negre întunericuri ale istoriei: Arie Reiter, în vârstă de 96 de ani.

S-a născut în anul 1929, în orășelul Vaslui, în inima României. 

Primul născut într-o familie religioasă hasidică, Arie a crescut între paginile cărților sfinte și rugăciunile părinților. 

Dar copilăria i-a fost smulsă brutal de o istorie crudă: în 1939, școala evreiască „Asa Tov”, unde învăța, a fost închisă de regimul antisemit român.

Curând, familia lui a fost dată afară din casă și aruncată într-un depozit de lemn rece și umed. 

În 1941, tatăl său, Eliezer, a fost trimis într-un lagăr de muncă românesc. 

În 1943, a fost ucis. 

Arie, împreună cu cei doi frați mai mici, a început să lucreze prin magazine pentru a-și salva mama și frații de la foamete.

Dar iadul abia începea.

În ianuarie 1944, Arie – atunci doar un adolescent – a fost deportat împreună cu zeci de copii într-un lagăr de muncă lângă localitatea Ronc, unde a fost silit să sape drumuri prin pădurile înghețate și să construiască un pod de lemn peste râu – un pod care încă există, ca o rană deschisă în peisaj.

Noaptea, dormea pe o scândură într-un grajd abandonat, flămând, tremurând, desculț.

În august 1944, când Armata Roșie a eliberat zona, Arie a mers pe jos 80 de kilometri, desculț, printre bombe, înapoi spre Vaslui. 

Ajuns în ruină, cântărea doar 30 de kilograme. 

Și-a găsit familia în viață și împreună s-au refugiat într-un beci, după ce casa le-a fost distrusă de bombardamente.

După război, Arie a urmat o școală comercială, s-a implicat în mișcarea sionistă „Bnei Akiva”, a strâns fonduri pentru Keren Kayemet și a ajutat tineri evrei să imigreze în Palestina mandatară. În 1947, i-a urcat pe frații săi pe vasul Pan York, în drum spre Țara Promisă. 

El însuși a reușit să ajungă în Israel abia în 1951, unde s-a stabilit la Beer Sheva, reunindu-se cu familia.

Arie s-a căsătorit cu Yehudit în anul 1959. Mama lui Arie o cunoștea pe una dintre rudele apropiate ale lui Yehudit, iar cele două femei au intermediat căsătoria dintre ei. Ulterior, s-a descoperit că Arie și Yehudit s-au născut în același oraș – Vaslui, România.

Yehudit a fost profesoară într-o școală profesională pentru noi imigranți, în Bnei Brak. Dimineața preda, iar seara urma cursurile unui seminar pentru formarea profesorilor. Ministerul Educației a trimis absolvenții seminarului în sudul țării, pentru a sprijini dezvoltarea sistemului educațional din Be'er Sheva și regiunea de sud. Cuplul a găzduit în casa lor numeroase cadre didactice care aveau nevoie de un cămin cald și primitor.

Nunta a avut loc în clădirea unei școli din Bnei Brak. Școala avea două etaje, iar când Yehudit a coborât scările spre Arie, a avut parte de un gest emoționant din partea elevelor sale: acestea o așteptau de-o parte și de alta a scărilor, cu lumânări aprinse în mâini, cântând cântecul de intrare la hupa.

 

A lucrat la Ministerul de Finanțe și la Banca Mizrahi, unde a urcat până la funcția de director general adjunct. 

În paralel, a absolvit două diplome universitare în istoria poporului evreu. 

A condus numeroase inițiative publice și a fondat Muzeul Struma și Sinagoga Mare Struma, unde este gabbai de peste 60 de ani.

Pentru faptele sale, în 2002 a primit cheia și titlul de Cetățean de Onoare al orașului Beer Sheva.

Astăzi, Arie Reiter nu este doar un supraviețuitor. 

Este o torță vie a memoriei, un simbol al voinței care nu s-a frânt nici în cele mai cumplite încercări. 

Arie și Yehudit sunt părinții a cinci copii, bunici - 17 nepoți și străbunici – dar mai presus de toate, este purtătorul flăcării unei generații pierdute.

Și în seara de Yom HaZikaron, când Arie va aprinde lumânarea comemorativă, o întreagă națiune va sta în picioare – în tăcere, în recunoștință, în lacrimi.

Yizkor. Să ne amintim. (Nando Mario Varga - Anima News)